
Short Stories
Proză scurtă
Frica
Frica, publicată în revista Epithet, explorează felul în care teroarea cotidiană a comunismului se infiltrează în viața unei familii și modelează, încă din copilărie, instinctele de supraviețuire: tăcerea, vigilența, neîncrederea și nevoia de a deveni invizibilă. Dincolo de căderea regimului, frica rămâne o moștenire transmisă între generații, căreia i se opun memoria, umorul și puterea poveștilor de a salva de la uitare
Rapandula, premiată la concursul trimestrial (nr. 37) de proză scurtă organizat de Revista de povestiri, având-o ca jurat pe scriitoarea Adina Popescu. Descrie dorul unui copil de la țară, crescut de bunică, după mama plecată la muncă în Italia, a cărei absență încearcă să o umple prin amintiri, obiecte și o imaginațieîncă nealterată de lumea adulților.
Devo andare, aleasă pentru publicare la concursul trimestrial (nr. 38) de proză scurtă organizat de Revista de povestiri, având-o ca jurat pe scriitoarea Diana Geacăr. Aduce față în față două românce plecate în Italia, ale căror destine, aparent foarte diferite, dezvăluie treptat răni comune, legate de familie, bani și nevoia de a evada dintr-o viață care le-a fost impusă.
Mai încolo, aleasă pe locul întâi pentru publicare de scriitoarea Anca Vieru, la atelierul de scriere creativă Creative Writing Sundays. Surprinde evadarea unei fetițe dintr-un orfelinat, însoțită de mama pe care și-a imaginat-o ani la rând, într-un drum spre „Lume” în care speranța și trauma se întrepătrund până când granița dintre realitate și imaginație se destramă.
Lucrurile care vin zilnic, aleasă pentru publicare de participanţii la atelierul de scriere creativă Creative Writing Sundays. Evocă anii de detenție ai unei deținute politic, pentru care o pasăre ce își construiește cuibul la fereastra celulei devine o fragilă legătură cu libertatea și cu lumea de dincolo de ziduri.
Ennui, publicată în revista Epithet. explorează singurătatea unui cuplu care nu mai știe să comunice și ai cărui parteneri caută, fiecare pe cont propriu, în inteligența artificială, apropierea, înțelegerea și afecțiunea pe care nu și le mai pot oferi unul altuia.
Balada dervișilor rătăcitori, publicată în revista Epithet. Reconstituie călătoria cu autostopul a cinci tineri din Vama Veche până la Istanbul, la începutul anilor ’90, o aventură a libertății proaspăt descoperite, a întâlnirilor întâmplătoare și a acelei vârste la care lumea pare încă fără margini.
Prima nea, publicată în Meridianul Timișoara. Surprinde ultimele zile ale regimului Ceaușescu prin ochii unei tinere profesoare de la țară, prinsă între frică, compromis și primele semne ale unei libertăți care până atunci păruse de neimaginat.
Câmpul alb, oile negre, publicată în foileton, în Meridianul Timișoara. Surprinde începuturile la catedră ale unei tinere profesoare repartizate într-un sat, unde entuziasmul și idealismul ei se lovesc de sărăcie, abuzuri, compromisuri și absurdul sistemului comunist.
Carte de colorat lumea, publicată în Literomania. Explorează relația dificilă dintre o femeie și mama ei, în timp ce o așteptare pe holurile unui spital readuce la suprafață rănile copilăriei, iubirile pierdute și încercarea de a-și recompune propria lume.
Vieţi în palimpsest, publicat în Revista Cultura, este un capitol din romanul Ȋnceputul e la urmă, în curs de apariţie la Editura pentru artă și literatură. Evocă întâlnirea din copilărie a naratoarei cu un pictor obligat de regimul comunist să renunțe la propria artă și să picteze portretele dictatorului, transformând povestea lui într-o meditație despre frică, compromis și libertatea care supraviețuiește sub straturile impuse.
Literatura ca act de recuperare a memoriei, publicat în Revista Cultura, este un eseu care analizează felul în care memoria, postmemoria și trauma moștenită pot fi transformate prin literatură într-o formă de recuperare a trecutului, de reparație simbolică și de rezistență împotriva uitării.
About · Books · Writings · News · Contact · Instagram · Facebook · Legal Notice





